iulie 2, 2020

Observatorul Râmnicean

Știri locale și nu numai!

În sfârşit: Preşedintele Iohannis şi premierul Orban vor prezenta miercuri, la ora 18:00, în grădina Clubului Diplomatic, planul de relansare economică a României elaborat din Guvern

Guvernul va prezenta miercuri, de la ora 18:00, Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, cu participarea preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a premierului, Ludovic Orban. Evenimentul se va desfăşura în grădina Clubului Diplomatic Bucureşti.

Planul de relansare este este prezentat cu o lună întârziere faţă de momentul în care a fost anunţat iniţial. „Miercuri va fi prezentarea programului economic alături de preşe­dintele României, cu care am colaborat foarte apropiat. După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este ca în maximum o lună de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru imple­men­tarea măsurilor din program”, a declarat premierul Ludovic Orban, în cadrul unei adunării a membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR).

Planul ar cuprinde măsuri precum credite pentru investiţii care se adresează companiilor mari din România şi sunt garantate de stat, subvenţionarea unei părţi din salariul angajaţilor care revin la lucru, înfiinţarea unui fond suveran de investiţii sau investiţii publice. Companiile mari din România nu beneficiază în acest moment de sprijin din partea statului, la fel ca IMM-urile prin programul IMM Invest, care oferă garanţii de stat şi dobânzi zero pentru crditele de investiţii ale întreprinderilor mici şi mijlocii. De asemenea, guvernul anunţă investiţii publice masive ca parte din planul de relansare economică.

În ultimele zile, ministrul finanţelor şi premierul au spus că scăderea economică va fi între 2-3%, mult mai redusă decât estimările analiştilor între 5-9%. „Până la raportul la 6 luni păstrăm prognoza de scădere economică de 1,9%. O vom modifica dacă este necesar. Dacă va fi o înrăutăţire, nu va fi foarte mare. Nu cred că vom avea o scădere mai mare de 3%”,a declarat pentru ZF premierul Orban, prezent la adunarea membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR)

Ministrul de Finanţe Florin Cîţu spune că România nu are nevoie de FMI, reuşind să se finanţeze singură de pe piaţa privată.

Sursa: sf.ro