septembrie 30, 2020

Observatorul Râmnicean

Știri locale și nu numai!

Guvernul acordă sprijin în valoare de 500 lei/an elevilor. Directoarea DAS e în plină campanie electorală!

Deși elevii încep școala luni, Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 133/2020, emisă în data de 7. 08. 2020, nici până azi nu a fost aplicată la Râmnicu Sărat. Deși în alte județe s-a finalizat prima etapă de evaluare a cererilor și s-au primit și banii, Direcția de Asistență Socială Rm. Sărat abia acum a demarat această procedură, așteptând să înceapă campania electorală. Pentru Sorin Cirjan acest ajutor este mană cerească, iar oamenii PSD-ului, în frunte cu directoarea de la DAS, doamna Mihaela Popescu, cutreieră cartierele marginașe și transmit vestea că primarul dă bani pentru elevii saraci, strâng documente și fac dosare pentru beneficiari. Nu, aici nu e vorba de spirit civic, bunătate, voluntariat, implicare civică, etc., ci e vorba de campanie electorală și manipulare mizerabilă a oamenilor săraci pentru voturi.

De acest sprijin financiar oferit de Guvernul României beneficiază preșcolarii care provin familii cu venitul net de 284 lei/membru de familie, dar și elevii din invatamantul primar si gimnazial care provin din familii in care venit net pe mebru de familie este de 1115 lei.

Documentele necesare: cerere tip (disponibilă la Direcția de Asistență Socială), copie de pe documentele identitate si stare civilă ale elevului și membrilor familiei, dovada veniturilor realizate in luna iulie 2020 și dovada inscrierii copilului de la gradinita sau scoala (adeverinta) in anul scoalar 2020-2021.

                Pentru beneficiarii de venit minim garantat, conform Legii nr. 416/2001 și pentru beneficiarii alocației pentru susținerea familiei, ce ce se regăsesc în evidențele Direcției de Asistență Socială, tichetele sociale pentru sprijin educațional se acordă doar pe baza dovezii înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020-2021. Suma de 500 lei/an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii tichetului.